Menu Home

Să-i înțelegem pe cei vârstnici. A doua cateheză în cadrul proiectului parohial CĂRĂRUIE

Perioada de bătrâneţe aduce cu sine schimbări importante în modul în care persoana umană se percepe pe sine și lumea din jur dar și asupra modului în care este percepută de ceilalți. Au loc astfel schimbări masive în diverse aspecte ale vieții personale, în viaţa profesională, în relaţiile cu ceilalți.

Fragilizarea biologică aduce cu sine sentimente de incapacitate și teama că devine povară pentru ceilalți, ce produc schimbări majore în imaginea de sine a persoanelor vârstnice.

Experiența de viață a vârstnicului nu mai este relevantă în societatea  de astăzi, în care orice răspuns se află la un „click distanță”. Așadar expertiza vârstnicilor este considerată inutilă.

Pe scala evenimentelor celor mai stresante, pierderea partenerului de viaţă are un scor foarte ridicat, indiferent de vârsta persoanei care traversează această situaţie. Cu cât persoana este mai în vârstă însă, adaptarea la noua situaţie de viaţă este mai dificilă şi cu atât pare să fie mai dureroasă şi mai plină de consecinţe pentru starea psiho-fizică a individului. Problema cea mai acută cu care se confruntă partenerul rămas în viaţă este singurătatea, chiar dacă acesta are suportul şi compania familiei şi prietenilor. Soţul rămas singur pierde o sursă primară de suport material, de ajutor în activităţile zilnice, de companie. În timp ce majoritatea vârstnicilor se adaptează pierderii partenerului după o perioadă de durere, un număr semnificativ de persoane văduve experimentează o depresie de lungă durată. Această depresie include o durere continuă, lipsa de interes, lipsa de speranţă, reducerea încrederii în sine, o evaluare deformată a prezentului şi viitorului. Persoanele vârstnice depresive se confruntă deseori cu dificultatea în a lua decizii şi devin mai încete în gândire, mod de a vorbi şi mişcări.

Perioada bătrâneţii, aducând cu sine numeroase probleme de sănătate, centrează adultul în vârstă pe propriul corp şi pe disfuncţiile asociate îmbătrânirii. Bătrâneţea este perioada în care memoria este real şi sever afectată. Deseori se asociază cu boli degenerative, de tipul Parkinson, Alzheimer.

Totuși vârsta înaintată nu este doar marcată de neputințe și suferințe ci poate fi încununată de putere şi autoritate. Dar nu neapărat spre exterior, către ceilalți, ci mai ales către sine.

La o vârstă înaintată creşte stimțul spre reflecţie, existând posibilitatea de a privi propria viaţă într-o manieră mai amplă. Se ajunge astfel la o superioară conştientizare a propriei interiorităţi. Vârsta a treia prin slăbiciunile inerente ușurează conștientizarea gândului privind vremelnicia vieții. Când s-au atenuat emotivitatea şi pasiunea, o nouă respiraţie spirituală se naşte din adâncuri. O dată depăşite obstacolele productivităţii cotidiene, diminuaţi fiind stimulii externi şi tensiunile instinctuale, din subteranul minţii se eliberează religiozitatea. Speranţa într-un „dincolo” diminuează legăturile cu lumea aceasta orientând pe vârstnic spre Dumnezeu.

Astfel, existenţa în această lume începe să fie conștientizată ca o fază tranzitorie în aşteptarea trecerii spre o viaţă mai bună, „adevărata viaţă”. Statisticile socio-religioase indică că tocmai cei de 60 de ani, încep un proces de reluare a reflecţiilor spirituale şi o relansare a practicilor pioase şi meditative, cunoscând deci un fel de reintegrare în circuitul religios.

Gândul la moarte este comun, dar în chip diferit oamenilor. Astfel, pentru cei ataşaţi de bunurile pământeşti, ea este un fapt înspăimântător; pentru cei ce o consideră un curs al existenţei, ea apare ca ceva firesc şi o primesc cu resemnare; pentru cei credincioşi, care cred în viaţa viitoare şi o consideră ca ultim scop al vieţii, moartea este primită  cu  seninătate,  fiind  socotită  o  binecuvântare,  căci Dumnezeu cunoaște starea fiecărui suflet în parte: „Omul moare atunci  când  clipa  îi  este  prielnică  pentru  mântuire,  potrivit atotștiinței lui Dumnezeu”.

 

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut