Menu Home

Săptămâna a șasea a Marelui Post. Program duhovnicesc

Neadormirea nevăzuților mei vrăjmași o ști, Doamne, și slăbiciunea ticălosului meu trup o cunoști, cel ce m-ai zidit. Pentru aceasta în mâinile Tale voi da duhul meu. Acoperă-mă cu aripile bunătății Tale, ca nu cumva să adorm întru moarte. Și ochii minții mele luminează-le întru desfătarea dumnezeieștilor Tale cuvinte; și mă deșteaptă la vreme potrivită, spre a Ta slăvire, ca un bun și de oameni iubitor.

Cât va fi de înfricoșătoare judecata Ta, Doamne! Îngerii stând înainte, oamenii în mijloc adunându-se, cărțile deschizându-se, faptele cercetându-se. gândurile întrebându-se. Ce judecată va fi mie, celui zămislit în păcate… Cine-mi va stinge văpaia… Cine-mi va lumina întunericul, de nu mă vei milui Tu, Doamne, ca un iubitor de oameni…

Lacrimi dă-mi mie, Dumnezeule, ca oarecând femeii celei păcătoase și mă învrednicește să ud picioarele Tale, care din calea rătăcirii pe mine m-au izbăvit. Și să aduc Ție mir de bună mireasmă, viață curată, întru pocăință mie agonisitț; ca să aud și eu glasul Tău cel dorit: credința ta te-a mântuit, mergi în pace!

Neînfruntată nădejdea ta, Născătoare de Dumenzeu, având, mă voi mântui. Folosința ta agonisind, Precurată, nu mă voi mântui. Izgoni-voi pe vrăjmașii mei și-i voi birui pe ei, îmbrăcându-mă numai cu acoperământul tău ca și cu o platoșă; și întru ajutorul tău cel atotputernic rugându-mă, strig către tine: Stăpână, mântuiește-mă cu rugăciunile Tale și mă scoală din întunecatul somn, spre a ta slăvire, cu puterea Celui ce S-a întrupat din tine, a Fiului lui Dumnezeu.

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut