Strălucitoarea Cruce lui Constantin i se arată;
Constantin o vede și slăvește pe Dumnezeu.
Un semn era ea de la Fiul lui Dumnezeu;
Nimic decât el nu este mai frumos:
El este semnul suferințelor și tulburării din viață,
Dar și semnul biruinței finale.

Prin acest semn lucrător de minuni
Constantin a pornit și-a învins pretutindeni.

În inima Romei păgâne ce Crucea prigonea,
Constantin a înălțat a Domnului Cruce, Stindard slăvit.

Semnul ce trei veacuri sfărâmat la pământ și necinstit fusese,
A devenit acum al Romei stindard sfânt!
Scuipat fusese el timp de trei sute de ani;
Pământul se săturase de sânge mucenic.

Dar trufașii regi și siniștrii împărați
Căzut-au la pământ, unul câte unul,
Precum trestii uscate.

Sfânta Cruce însă, cea odinioară scuipată
Rămas-a dreaptă, încununată cu slavă,
Tainic și măreț strălucind în lume.

A ei putere Marele Constantin recunoscut-a,
Și a înălțat-o încă și mai sus.

De aceea sfântul său nume
În calendare este trecut și cinstit. (Proloagele de la Ohrida)

Categories: Articole