Să nu-ți cheltuiești toată vremea vieții tale întru grija trupului tău. Ci, când vă flămânzi trupul și hrana vă cere, adu-ți aminte că și sufletul tău de aceeași hrană are trebuință. Și, precum trupul, dacă nu se va împărtăși de hrana cea trupească, moare, așa și sufletul, dacă nu se va împărtăși de cea duhovnicească. Că îndoit este omul: și cu suflet și cu trup. Și pentru aceasta zicea Iisus: „Deci, tu, iconomule, da pe cele ale sufletului, sufletului, și pe cele ale trupului, trupului.” Nu numai pe trupul tău să-l hrănești, iar pe suflet să-l lași lipsit și mort de foame. Pentru acest fel suflet zice Apostolul: „Iar văduva care se ospătează numai cu trupul, moartă este de vie.” (I Tim. 5, 6). Deci, să nu lași sufletul tău să moară de foame deci hrănește-l pe el cu cuvintele lui Dumnezeu, cu psalmi și cu laude și cu cântări duhovnicești, cu citirile dumnezeieștilor scripturi, cu ajunări și cu privegheri, cu lacrimi și cu milostenii; cu nădejdea și cugetarea bunătăților celor ce vor să fie, celor veșnice și nestricăcioase. Acestea și cele asemenea acestora sunt hrană și viața sufletului.

Pentru care și marele Prooroc zicea: „Făcutu-mi-s-au lacrimile mele pâinea ziua și noaptea” (Psalm 41, 3). O, fericit suflet al Proorocului David, încăperea și sălașul Sfântului Duh ! În fiecare zi și noapte plângea. Iar noi nici măcar un ceas nu voim să ne umilim și să ne pocăim. O, câtă bucurie se face în cer, când omul păcătos pe pământ va lacrima și va lepăda obiceiul cel rău și va urî păcatul și va zice: „Spre toate poruncile Tale m-am îndreptat, toată cale nedreaptă am urât.” (Psalm 118, 128

Categories: Articole