Menu Home

Sfântul Vlasie a pătimit, ca și cei 40 de mucenici, în timpul aceluiași ighemon

Sfântul Vlasie a trăit pe vremea împăratului Liciniu (308-321) și era din Sevastia Armeniei. Puternic în credință, fără prihană în viața sa și plin de fapte bune fiind el, oamenii binecredincioși ai cetății s-au sârguit și l-au pus episcop și conducea bine turma lui Hristos, cu înțelepciune și cu bunătate și cu darul tămăduirii, pe care îl primise de la Dumnezeu.

Deci, Sfântul Vlasie, precum făceau pe atunci, mulți sfinți, că nu se dădeau la osândire fără voia lui Dumnezeu, petrecea ascuns în una din peșterile unui munte, numit Argheos, și îmblânzise fiarele sălbatice, de le prindea cu mâinile. Și aici, în post și în liniștea cea desăvârșită, înaltă necontenit rugăciuni către Dumnezeu.

Și, fiind descoperit de niște vânători, a fost pârât la dregătorul cetății, Agricola, care a poruncit ca să fie prinși toți creștinii ascunși și să-i aducă la el. Și, mărturisind Sfântul pe Hristos, înaintea dregătorului, a fost bătut cumplit cu toiege, întins pe stâlp și strujit. Și, fiind aruncat în temniță, a găsit acolo șapte femei creștine și doi copii, care, văzându-l plin peste tot de sânge, cu și mai multă râvnă slăveau pe Hristos. Deci, văzând tăria lor în credință, că mărturiseau pe Hristos, Dumnezeu adevărat, deși îndurau chinuri grele, dregătorul a poruncit să li se taie capetele și femeilor și copiilor și Sfântului episcop Vlasie. Și așa au primit toți, de la Hristos, cununa muceniciei.

Așa cum se scrie în pătimirea Sfinților 40 de mucenici, martirajul lor a avut loc în aceeași cetate – Sevastia și sub același ighemon chinuitor- Agricola, în timpul necredinciosului împărat Liciniu.

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut