Iisus Domnul a arătat ucenicilor Săi taina schimbării Sale la faţă pe muntele Tabor. El le vorbise despre împărăţia lui Dumnezeu şi despre a doua Sa venire în slavă. Dar poate că acestea nu au avut pentru ei o putere suficientă de convingere. Atunci, Domnul, pentru a face credinţa lor tare şi profundă şi pentru ca, prin faptele prezente, să ajungă la certitudinea evenimentelor viitoare, a voit să le arate strălucirea divinităţii Sale, şi astfel să le ofere o imagine prefigurativă a împărăţiei cerurilor. Tocmai pentru ca distanţa acelor realităţi să nu fie motivul unei credinţe mai lâncede, i-a avertizat, spunând: Adevăr vă spun, sunt unii care nu vor vedea moartea până nu-L vor vedea pe Fiul Omului venind în slava Tatălui Său (Mt 16,28).
La rândul său, evanghelistul, cu scopul de a dovedi că Iisus Hristos putea să facă tot ceea ce voia, a adăugat: După şase zile, Isus i-a luat cu Sine pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, fratele său, şi i-a dus deoparte, pe un munte înalt, şi s-a schimbat la faţă înaintea lor. Faţa lui stră­lucea ca soarele şi hainele sale au devenit albe ca zăpada. Şi iată că le-au apărut Moise şi Ilie şi stăteau de vorbă cu el (Mt 17,1-3).
Iată realităţile minunate ale sărbătorii de faţă, iată taina de mântuire care îşi are împlinirea pentru noi astăzi pe munte, iată ceea ce ne reuneşte acum: moartea şi, în acelaşi timp, slava lui Hristos. Pentru a pătrunde conţinutul intim al acestor taine inefabile şi sfinte împreună cu ucenicii aleşi şi luminaţi de Hristos, să-L ascultăm pe Dumnezeu care, cu glasul Său tainic, ne cheamă cu insistenţă la Sine de sus.
Să mergem acolo în grabă. Ba mai mult, aş îndrăzni să spun, să mergem acolo ca Iisus, care, din cer, devine acum călăuză şi deschizător de drum. Împreună cu El, vom fi înconjuraţi de acea lumină pe care o poate vedea numai ochiul credinţei. Fizionomia noastră spirituală se va transforma şi se va modela după fizionomia sa. Asemenea Lui, vom intra într-o stare stabilă de transfi­gurare, pentru că vom fi părtaşi de natura Sa divină şi vom fi pregătiţi pentru viaţa fericită.
Să alergăm încrezători şi bucuroşi acolo unde el ne cheamă, să intrăm în nor, să devenim ca Moise şi Ilie, ca Iacob şi Ioan. Asemenea lui Petru, să ne lăsăm cuprinşi total de viziunea slavei divine. Să ne lăsăm transfigu­raţi de această transfigurare glorioasă, să ne lăsăm con­duşi de la pământ şi transportaţi în afara lumii. Să pără­sim trupul, să părăsim lumea creată şi să ne îndrep­tăm către Creator, căruia Petru, în extaz, i-a spus: Doamne, bine este că suntem aici (Mt 17,4).
Petre, cu adevărat e bine că suntem aici cu Iisus şi este bine să rămânem aici pentru toate veacurile. Ce anume este mai fericit, mai preţios, mai sfânt decât să stai cu Dumnezeu, să te asemeni lui, să te afli în lumina sa? Desigur, fiecare dintre noi simte că-l are pe Dumnezeu cu sine şi că este transfigurat în chipul său. Atunci, să exclame cu bucurie: E bine că suntem aici, unde toate lucrurile sunt strălucire, bucurie, fericire şi încântare. Să rămânem aici, unde sufletul rămâne cufundat în pace, în seninătate şi în desfătări; aici, unde Hristos îşi arată chipul, aici, unde El locuieşte împreună cu Tatăl. Iată că intră în locul în care ne găsim şi spune: Astăzi s-a făcut mântuirea acestei case (Lc 19,9). Aici se găsesc adunate toate comorile veşnice. Aici se văd repre­zen­tate ca într-o oglindă imaginile primelor roade şi ale realităţii veacurilor viitoare. (Sf Anastasie Sinaitul)

Categories: Articole