Biserica noastră, prin câștigarea independenței de stat, datorită luptelor eroice și marilor sacrificii de sânge, câștigă în dimensiunea vieții de credință tema gestionării unitare a cultului eroilor. 

Spre pildă în anul 1878, în revista B.O.R., arhimandritul Silvestru Bălănescu, viitor episcop al Hușilor, creionează aspectele fundamentale ale grijii creștine pentru răposații eroi, îndreptate în două direcții fundamentale: 

a) instituirea, în întreaga Biserică, a unui cult special, de recunoștință și rugăciune pentru eroi; 

b) un efort concertat pentru ca familiile eroilor să fie susținute, sprijinite și mângâiate.

Ambele căi de acțiune, vor face ca Biserica să-şi împlinească una dintre datoriile către fiii săi duhovniceşti, iar pe de alta, îi va încuraja foarte mult şi îi va pregăti să fie gata întotdeauna să-şi apere cu bărbăţie ţara şi să nu sufere vreodată să li se încalce drepturile străbune, lucru prin care vor arăta în faţa creştinilor din Europa că ei sunt încă un popor viu şi demn de principiile creştine şi de un viitor mai strălucit .  

Cultul eroilor era preconizat să ființeze în înscrierea în pomelnicul oficial al parohiei a tuturor eroilor din localitate, în echivalarea eroilor cu ctitorii bisericii la pomenirea generală a morților și, mai ales, ivirea ideii de instituire a unei zile speciale de pomenire a eroilor.

„ Trebuie ca clerul (sic!) nostru să ia măsuri ca (1) toţi ostaşii căzuţi pe câmpul de onoare să fie înscrişi în sinodicoanele bisericilor respective, din ale căror parohii ei făceau parte şi unde se află şi familiile şi rudele lor. Odată înscrişi în sinodicoanele bisericilor respective ca nişte martiri ai credinţei şi ai patriei, să se stabilească a se pomeni la Proscomidie, timp de trei ani, în toate zilele în care se va săvârşi Sfânta Liturghie. De aici înainte, (2) să se pomenească precum sunt toţi ctitorii bisericilor, în timpurile destinate de Biserică pentru pomenirea tuturor morţilor celor adormiţi întru nădejdea învierii.

Deosebit de aceasta, (3) să se hotărască o zi în an care să fie menită spre pomenirea tuturor ostasilor care, cu sacrificiul vieţii lor chiar, au reînviat spiritul de eroism al străbunilor nostri… Această zi de sărbătoare naţională să se celebreze de toţi la bisericilor lor, cu săvârşirea unui parastas sau a unei pomeniri făcute în comun de toţi membrii parohiei fiecărei biserici. Acesta va fi ajutorul, recompensa morală din partea Bisericii noastre către ostaşii căzuţi în război”.  

  În urma Războiului de Independență cadrul principial de implicare a Bisericii în situații de război era astfel bine creionat. Se identifică eroismul cu împlinirea celei mai mari virtuți, dragostea jertfelnică; se orientează pastoral grija spre susținerea familiilor celor plecați pe front; se imprimă vieții cultice un ritm specific de mijlocire și invocare a ajutorului pentru luptători și de pomenire veșnică pentru eroi. 

Categories: Articole