„A-ţi lua crucea” înseamnă a duce lupta duhovnicească, perpetuă şi nevăzută pe care trebuie să şi-o asume fiecare în mod corespunzător, liber şi voluntar. Crucea reprezintă atât asaltul asiduu dat numeroaselor patimi trupeşti şi sufleteşti, cu precădere patimii care ne bântuie sau ne stăpâneşte, apoi purificarea de pornirile egoiste şi înjositoare, precum şi mijloacele de care ne folosim pentru curăţirea de patimi, ca postul, rugăciunea şi privegherea, feluritele nevoinţe şi frugalităţi, abstinenţa şi controlul minţii şi a limbii, stârpirea urii şi a minciunii etc. Deci, întreg războiul duhovnicesc prin care se smereşte trupul şi se supune ascultării în duh, se numeşte crucea noastră. Prin această cruce, noi omorâm pornirile pătimaşe ale trupului şi ale sufletului nostru după cum menţionează şi Sfântul Apostol Pavel: „Cei ce sunt ai lui Hristos şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele” ( Galateni 5, 24). Acelaşi mare Apostol îşi face din cruce o laudă şi un crez când spune: „Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, decât în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume” (Galateni 6, 14). După cum Mântuitorul a suferit pe Cruce pentru noi şi mântuirea noastră, aşa şi noi, prin puterea Sfintei Cruci, suntem chemaţi să ne jertfim, ridicându-ne crucea. Sfântul Apostol Petru precizează în acest sens: „Căci, spre aceasta aţi fost chemaţi, căci şi Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-Vă pildă, ca să păşiţi pe urmele Lui” (I Petru 2, 21). 

„A-ţi lua crucea” mai înseamnă a îndura cu mărinimie de suflet şi gentileţe batjocurile şi insultele cu care lumea păcătoasă îi acoperă pe următorii lui Hristos, precum şi necazurile şi ordaliile pricinuite de potrivnicii şi căldiceii credinţei. Pentru aceasta, este plăcut înaintea lui Dumnezeu, spune Sfântul Apostol Petru, să sufere cineva necazuri sau întristări cu gândul la El, pătimind pe nedrept. Căci spre aceasta am fost chemaţi, căci şi El a pătimit pentru noi, lăsându-ne pildă, ca să păşim pe urmele Lui (1 Petru 2, 19-21). 

„A-ţi lua crucea” poate presupune şi a îndura de bunăvoie şi cu smerenie lipsurile, nevoile şi necazurile acestei vieţi pe care Bunul Mântuitor le îngăduie ca să se abată asupra noastră pentru curăţirea păcatelor noastre şi întărirea noastră în virtuţi. 

Fiecare îşi are crucea sa de purtat. Cruce mică sau mare, uşoară sau grea, noi suntem datori să o purtăm cu dreptate pentru păcatele noastre (Luca 23, 41), în timp ce Mântuitorul Hristos a purtat-o nevinovat, din iubire jertfelnică pentru noi, ca să ne scape din robia păcatului şi a morţii. Creștinul cu sufletul ardent pentru Hristos şi Evanghelia Sa este convins în mod absolut că Dumnezeu îi este nu doar Creator, ci şi Mântuitor şi Proniator, că El îi trimite sau îngăduie crucea ca pe o premisă necesară a vieţii creştine, că nicio durere nu-l va atinge fără voia lui Hristos, şi că, prin suferinţa cea expiatoare, creştinul devine moştenitor al Împărăţiei cereşti. (D. Stăniloae)

 Sub aceste coordonate spirituale ale Evangheliei zilei dar și catehetice, s-a desfașurat slujba din duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci, 15 septembrie 2019, în biserica filiei Valea Rusului.