Când credinciosul se roagă în fața icoanei, nu se roagă ei, ci lui Hristos. Privind la ea, privirea lui se îndreapta spiritual spre Hristos, așa cum mama privind la fotografia fiului ei, vorbește cu el, deși ea nu confundă fotografia fiului cu fiul însuși. Ea uită de fotografie, așa cum credinciosul uită de icoană. Mama zâmbește fiului, credinciosul se roagă lui Hristos, stând în fața icoanei și privind la ea. Icoana și prototipul sunt cuprinse deodată prin simțire și gndire, fara sa fie confundate; sau mai bine-zis, icoana este uitată, credinciosul trăind propriu-zis relația cu prototipul. (Părintele Dumitru Stăniloae)

Categories: Articole