Organizarea Bisericii- principiul autocefaliei

Autocefalia este rânduiala potrivit căreia o unitate bisericească ierarhic, sinodal şi teritorial determinată, se conduce prin organe proprii în mod independent de alte unităţi bisericeşti păstrând cu acestea unitatea dogmatică, cultică şi canonică. „Autocefalia bisericească este un fel de independenţă bisericească, dar nu una absolută, ci una într-o unitate de credinţă, într-o comuniune euharistică şi în aceeaşi rânduială canonică cu Biserica Ortodoxă ecumenică” .

Temeiurile autocefaliei sunt:

a) De ordin natural – care arată că unitatea este formată din alte unităţi distincte şi independente, în funcţie de criterii etnice, geografice, culturale, economice, politice, etc. Biserica nu distruge aceste criterii naturale după care sunt organizate unităţile din interiorul ei.

b) De ordin istoric – primele comunităţi creştine s-au organizat în mod autocefal. Unitatea lor era dată de credinţă şi de cult.

c) Temeiul de origine dogmatică – bazat pe faptul că omul este fiinţă comunitară, dar comuniunea nu există numai între persoane, ci şi între comunităţi distincte.

d) Temeiuri de origine canonică -can. 34 ap, care prevede ca episcopii fiecărui neam să-şi aleagă pe întâiul dintre ei şi nimic fără de acesta să nu facă; can 37 ap.

Aşa au apărut în istoria Bisericii comunităţile autocefale conduse de un întâi-stătător. Aceste comunităţi erau organizate ca mitropolii sau arhiepiscopii sau patriarhii.

Creștinismul s-a stabilit mai întâi în marile orașe ale Imperiului roman. Cu timpul, în jurul acestor prime centre, s-au format noi comunități, împreună cu episcopii lor. Însă aceste comunități de la un moment dat, când au atins maturitatea dezvoltării proprii, nu au mai păstrat legătura cu Biserica Mamă, de la care primiseră ierarhia, „canonul credinței” și traditia liturgică, devenind autonome și autocefale. Astfel s-au grupat, încă din epoca persecuțiilor, Bisericile locale, în funcție de criteriul etnic și geografic, în provincii, în cadrul cărora episcopul din Biserica cu cea mai mare vechime era numit protoierarh sau întâistătător, iar mai târziu când s-a aplicat principiul acomodării organizării ecleziastice la formele de organizare politică, episcopul care rezida în capitala provinciei, adică în metropolă și in jurul căreia se grupau celelalte parohii episcopale din jur „era numit mitropolit” și recunoscut ca primat.
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...