Cazul Sf Nichifor, sau cum martiriul celui mândru și dușmănos nu este primit

 Sfântul Nichifor era din Antiohia cea mare a Siriei și era, atunci, în cetate și un preot, anume, Saprichie. Amândoi atât de mare prieteșug și dragoste aveau între ei, încât mulți îi socoteau pe ei că sunt frați de o mamă. Și, viețuind ei multă vreme într-o iubire și prietenie ca aceasta, au stârnit invidia vrăjmașilor și semănând între dânșii neghină și ura, atâta vrajbă și cearta a fost între ei, încât și pe drumuri de se vedeau, se ocoleau unul pe altul. Iar, după multă vreme, în vrajbă și în ură fiind ei, trecând mânia cea dintâi, Nichifor a văzut că greșise față de prietenul și preotul său. Îl cuprinse părerea de rău și, mărturisindu-și vina, a rugat pe prieteni ca, mergând la preotul Saprichie, să-l roage pe el, să ierte pe cel ce se pocăiește și să fie pace. Dar acesta, încă mânios fiind, alungă cu vorbe aspre pe cei ce mijloceau. Și, iarăși, Nichifor a trimis pe alți prieteni, cu rugăminte de împăcare. Iar preotul nici nu vrea să-i asculte. Ci, învârtoșindu-și inima, a rămas neplecat, uitând cuvintele Domnului, Care a zis: "Iertați și veți fi iertați" {Luca 6, 37). Și iarăși: "Dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți acolo darul tău, înaintea altarului și mergi întâi și împăcate cu fratele tău" (Matei 5,23,24). De asemenea: "De nu iertați voi, nici Tatăl vostru cel din ceruri nu va ierta vouă greșelile voastre" (Marcu 11,26).

 Deci, văzând Nichifor că Saprichie preotul n-a primit pe mijlocitorii săi, a mers el însuși la el și, căzând la picioarele lui, îi zicea: "Iartă-mă părinte, pentru Domnul, iartă-mă". Iar Saprichie nici să caute la dânsul nu voia, el care dator era ca pe fratele său și mai înainte de rugăminte, să-l ierte, ca unul ce era creștin și preot. Și s-a dus de la dânsul Nichifor, rușinat și necâștigând iertare.

 În acea vreme, s-a pornit în Antiohia, fără de veste, gonire mare asupra creștinilor, că era pe vremea împărăției lui Valerian și a lui Galeriu. Și a fost prins și Saprichie și l-au dus înaintea dregătorului și l-au întrebat acesta: "Cum îți este numele tău ?" Iar el a răspuns: "Saprichie mă cheamă". Zis-a dregătorul: "De ce neam ești ?" Răspuns-a Saprichie:"Creștin sunt." Grăit-a dregătorul: "Oare ești cleric ?" Răspuns-a Saprichie: "Preot sunt". Zis-a dregătorul: "Împărații noștri, stăpânii țărilor acestora și ai hotarelor Romei, Valerian și Galeriu, au poruncit ca cei ce se numesc a fi creștini, să aducă jertfa zeilor, celor fără de moarte. Iar dacă cineva defăimând, va lepăda porunca împărătească, să știe unul ca acela că, după multe chinuri, osândit va fi la cea mai grea moarte." Iar Saprichie, stând înaintea dregătorului, a zis: "Noi creștinii, stăpâne, pe Hristos îl avem Dumnezeu, că Acela Unul este împăratul-Dumnezeu, Ziditorul cerului și al pământului, al mării și al celor ce sunt într-însa, iar toți dumnezeii păgânilor sunt draci, sortiți să piară de pe fața pământului, fiind făcuți de mâini omenești și neputând să ajute nimănui". Și a poruncit atunci dregătorul să fie dat la chinuri, fără de milă. Și, mult fiind chinuit, Saprichie, toate le-a răbdat cu bărbăție. Și, văzându-l pe el neplecat, dregătorul a dat asupra lui poruncă de moarte, zicând: "Saprichie preotul, cel ce a defăimat împărăteștile porunci, nevrând să aducă jertfa zeilor fără de moarte, cu sabia poruncim să i se taie capul".

 Și, auzind fericitul Nichifor, că Saprichie este în drum spre tăiere și spre cerească cunună, i-a ieșit, alergând, în cale, și s-a aruncat la picioarele lui, zicând: "Mucenice al lui Hristos, iartă-mă, că ți-am greșit ție." Iar acela nu i-a răspuns, fiind inima lui cuprinsă de drăcească răutate. Și Sfântul Nichifor, de mai multe ori i-a ieșit în cale, același lucru rugându-se. Iar Saprichie, de ură orbindu-se, împietrit la inimă petrecea, nevrând nicidecum să-l ierte pe el, și nici un cuvânt n-a zis către fratele ce se ruga de el, cât și călăii se mirau de împietrirea lui. Și sosind la locul unde avea să fie tăiat Saprichie, iarăși a zis către dânsul Sfântul Nichifor: "Rogu-mă ție, mucenice al lui Hristos, iartă-mă de ce ți-am greșit ție, ca un om." Acestea și altele asemenea, grăind Nichifor, împietritul la inimă Saprichie nu l-a ascultat, ci și-a închis urechile inimii sale, ca o aspidă surdă. Pentru aceea, Dumnezeu, de vreme ce Saprichie n-a luat aminte la cuvintele Lui din Evanghelie: "Iertați și veți fi iertați" (Luca 6, 37), a luat darul Său de la Saprichie și îndată acela a căzut de la Dumnezeu și s-a lipsit de cununa cea împletită lui.

 Deci, când i-au zis lui slujitorii, pleacă-ți genunchii ca să ți se taie capul, Saprichie a zis către dânșii: "Pentru ce voiți să mă tăiați ?" Zis-au lui aceia: "Pentru că n-ai voit să aduci jertfă zeilor și ai defăimat porunca împăraților, pentru un om ce se zice Hristos". Iar ticălosul Saprichie, a zis către dânșii: "Să nu mă ucideți, că voi face ceea ce poruncesc împărații." Așa l-a orbit ura, că de la darul lui Dumnezeu s-a depărtat.

 Deci, auzind Nichifor aceste ticăloase cuvinte ale lui Saprichie, s-a rugat de el cu lacrimi, zicând: "Să nu faci aceasta, o, frate iubite, să nu o faci, să nu te lepezi de Domnul nostru Iisus Hristos, nu pierde cununa cea cerească. Iată, lângă ușa stă stăpânul Hristos, nu pierde răsplata pentru care atât te-ai ostenit". Iar Saprichie, nicidecum nu voi a să-l asculte, ci se sârguia spre pierzania cea veșnică, lepădând viața cea nesfârșită. Și, căzând astfel Saprichie cu totul din sfânta credință și de la Hristos, adevăratul Dumnezeu, a început, Sfântul Nichifor a strigat cu mare glas către slujitori: "Eu sunt creștin, eu cred în Domnul nostru Iisus Hristos; deci, în locul lui Saprichie, pe mine tăiați-mă." Și n-au cutezat slujitorii să-l ucidă fără porunca dregătorului. Deci, alergând unul și înștiințându-l, acesta a poruncit ca pe Saprichie să lase liber, iar pe Nichifor să-l taie cu sabia. Și așa a fost tăiat pentru Hristos capul Sfântului Nichifor, în locul lui Saprichie, în nouă zile, ale lui februarie, luând cununa biruinței din dreapta Lui și stând înaintea Lui, în ceața Sfinților Mucenici, celor ce cinstesc pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe unul din Treime Dumnezeu, Căruia se cuvine Cinstea și închinăciunea, slavă și stăpânirea în veci. (Sinaxar, 9 februarie)


www.parohiaplevna.ro; parohiaplevna@gmail.com



0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...