Menu Home

Ortodoxia. Vino și vezi! Gustați și vedeți!

Suntem într-o perioadă deosebit de bogată spiritual, având o frumusețe duhovnicească aparte, exprimată în mod unic prin rânduiala liturgică pe care am parcurs-o în prima săptămână a Postului Mare.

Chemarea textelor liturgice de a ne recunoaște starea de păcat și de a ne strădui, prin pocăință, să tindem spre „măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (Efeseni 4, 13), au luminat sufletul în primele zile ale acestui răstimp al Postului Sfintelor Paști.

Această călătorie duhovnicească spre sărbătoarea Învierii va fi continuată alături de Hristos Domnul – Marele Pelerin, Care ne însoțește, prin Tainele Bisericii, mai ales prin deasa Spovedanie și Împărtășanie, cu o pregătire mai atentă și mai intensă.

În societatea contemporană confuză, ortodoxia vieții înseamnă a uni mărturisirea dreptei credințe cu dreapta viețuire cotidiană. În felul acesta, putem și noi să adresăm semenilor noștri invitația Sfântului Apostol Filip: „Vino și vezi!” (Ioan 1, 46).

Împărtășirea sau comunicarea credinței adevărate se realizează prin cuvânt, dar și prin lumina viețuirii omului în comuniune cu Hristos. 

Într-o lume aglomerată și totuși atât de însingurată sufletește, Ortodoxia ne propune ieșirea din această criză prin comuniunea persoanelor în iubirea lui Dumnezeu. (Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei, 2020)

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut