„Nu degeaba au rânduit Apostolii să se facă asupra Tainei cele înfricoşate a Euharistiei pomenirea celor plecaţi. Ştiau că mult le foloseşte, multă binefacere aduce celor mulţi. Când stă poporul, plinătatea preoţească, cu mâinile întinse şi în faţă stă jertfa înfricoşată, cum nu vor îndupleca pe Dumnezeu cei adormiţi? Dar aceasta numai pentru cei plecaţi în credinţă.” (Sf ioan Gură de Aur) În mod îndătinat în Biserică, pomenirea celor răposați în sâmbetele Postului Mare se încheie în Sâmbăta lui Lazăr când, după Sfânta Liturghie și Parastas, dezlegarea sărindarului se face la cimitir, la căpătâiul celor răposați, prin ectenie și clătinarea colivei, când, la «Veșnica pomenire», rudele și prietenii răposaților ridică farfuria cu colivă, legănând-o pe mâini, în semn de comuniune sau legătura cu cei plecați în credință.

Categories: Articole