Ascultând cu atenție slujba utreniei din Sâmbăta lui Lazăr (8 aprilie 2017), oricine poate pătrunde, cu mult folos sufletesc, tainele credinței noastre. Până în ziua de astăzi, continuând șirul antihriștilor apăruți încă din timpul apostolilor, există o seamă de oameni, bine caracterizați de Sf Pavel, care „mereu învăţând şi neputând niciodată să ajungă la cunoaşterea adevărului” (2 Tim 3, 7) ce au deșarta credință că Domnul Iisus nu este om adevărat și Dumnezeu adevărat. Prin urmare, neînțelegând antinomiile și paradoxurile biblice, pun dumnezeirii granițe și praguri pe măsura minții omenești. Aceștia folosesc două texte biblice, (respectiv descrierea învierii lui Lazăr- când Mântuitorul s-a rugat Tatălui (Ioan, cap 11) și textul Epistolei către Filipeni, cap 2- în care Iisus este descris ca fiind El întocmai cu Dumnezeu) prin care propovăduiesc deșertăciunea că Domnul Iisus avea nevoie de putere de la Tatăl pentru a învi pe cei morți. Imnografii Bisericii lui Hristos, cunoscători în profunzime a tuturor subtilităților teologice înfățișează și tâlcuiesc, în cântări, cele două texte biblice mai sus evocate, nu prin folosirea criteriului ori-ori, ci prin înțelegerea deplină a tainei Întrupării.

Cinstind pe Tatăl Tău, şi arătînd că nu eşti protivnic lui Dumnezeu, Hristoase, Te-ai rugat, înviind cu puterea Ta, pe cel mort de patru zile.

Dând slavă Tatălui, ca nefiind protivnic lui Dumnezeu, Te-ai rugat, întărind în credinţă pe poporul cel ce sta împrejur, Îndelung-răbdătorule; şi aducând mulţumire Părintelui Tău, ai sculat pe Lazăr cu porunca Ta.

Concluzia, evidentă, a teologiei comuniunii însușirilor este proclamată cu tărie într-o frumoasă imagine poetică:

Legat fiind de picioare Lazăr umbla, minune între minuni! Pentru că Hristos Cel ce l-a întărit, s-a arătat mai mare decît cel ce oprea; că toate slujesc Cuvântului ca nişte robi, supuindu-se ca unui Dumnezeu şi Stăpân.

Categories: Articole