Stau şi ucid în linişte,
fiinţele rezistente ale melancoliei

Pe lupi mai întâi, apoi duhul
albastru,
pe jederi mai întâi, apoi mistreţii
şi râşii.

Îi smulg încet
din maxilarul închipuirii.

Fără dinţi oasele
par mult mai blânde.

Stau şi ucid în linişte
şi din ce în ce,
cerul din jurul meu
se iluminează

Iau apoi plugul
şi-l înfing adânc în pământ.

Înapoia mea răsare
acoperit de grâu şi de porumb
soarele.

Razele lui
sunt de grâu şi de porumb…
Le aud revărsându-se-napoia mea
pe câmpia arată.

Nichita Stănescu