Copaciul și dovleacul

Pe lângă un copaci mareUn dovleac, din întâmplarePrimăvara răsăriseŞi pe dânsul să suise, Care într-atât crescuse, Încât vârfu-i întrecuse, În lung şi-n lat să-ntinsese, Ramurile-i cuprinsese, Şi pretutindeni umpluseDe dovleci care făcuse.Deci cu această iestimeVăzându-se la înălţime, Începu să se mândreascăŞi zicând să se fălească:— „Vezi, eu numa-ntr-o varăCât crescui şi tot cresc iară, Şi tu copaci din vechime, În sumă de ani mulţime, D-ai fi crescut voiniceşte, Precum şi vrejul meu creşte, Mai, mai ajungeai la stele, După părelele mele.”Iar copaciul cel cu minteI-a răspuns aste cuvinte:— „Ei! te lauzi tu acuma, Că încă n-ai văzut bruma, Dar când va da şi zăpadă, Atuncea eşti jos grămadă!”Gândeşte la viitoareŞi la cele-ntâmplătoare.Nu te înălţa cu fireaPân’ nu cerci nenorocirea.

Anton Pann
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...