În cadrul lecției catehetice săptămânale, duminică 8 octombrie 2017 s-a vorbit despre virtutea creștină.

Virtutea creştină este deprinderea şi stăruinţa statornică de a împlini, cu ajutorul harului dumnezeiesc, legea morală întreagă, din dragoste curată faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Virtutea creştină înseamnă deci tăria şi statornicia pe calea binelui, în săvârşirea faptelor bune şi biruinţa neîntreruptă asupra răului. Ea trebuie să cucerească întreaga fiinţă a creştinului şi să-i fie întotdeauna podoaba cea mai aleasă. Virtuțile sunt de două feluri:virtuți teologice, sunt acelea care prind tărie în sufletul credinciosului cu ajutorul harului dumnezeiesc şi sunt îndreptate nemijlocit către Dumnezeu, apropiindu-1 pe credincios de izvorul vieţii religioase, care este Dumnezeu. Virtuţile teologice le sădeşte Dumnezeu în suflet împreună cu harul sfinţitor; de aceea ele sunt virtuţi suprafireşti sau insuflate. Ele îndreaptă viaţa creştinului către Dumnezeu şi-i întăresc pornirea firească de a, împlini fapte bune. Fără ele nimeni nu se poate mântui. Virtuţile teologice sunt: credinţa, nădejdea şi dragostea (I Cor. 13, 13);virtuți morale, sunt acelea care călăuzesc viaţa creştinului faţă de sine şi faţă de semenii săi. Ele au drept scop moralizarea credinciosului şi a raporturilor cu semenii lui, adică întocmirea vieţii şi a rânduielilor dintre oameni după legile morale. Virtuţile morale cele mai de seamă sunt: înţelepciunea, dreptatea, cumpătarea şi bărbăţia.

Categories: Articole