Menu Home

Sinodalitate și autocefalie în istoria BOR (IX)

c. Reformele lui Cuza (I)

În Muntenia, la 1860, „Adunarea bisericească” convocată de Mitropolitul Nifon la Mitropolia din București, exprimându-și dorințele sale de organizare bisericească în 145 articole, la art 6 se exprimă așa:Sinodul țării va fi format de episcopi și arhierei români din țară conform canoanelor Sfinților Părinți. În prefață, vorbind despre necesitatea Sinodului, se zice că el este cerut de canoane, de vchiul obicei și de datinile strămoșești care în mai multe rânduri au convocat niște asemenea sinoade de exemplu, sub domnia lui Mihai Bravul, Ștefan Cantacuzin și alți Domni” . Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, alături de alte legi privitoare la viața religioasă generală (Legea secularizării averilor mânăstirești, Legea pentru înmormântări, Legea comunală), a dat în 1864 și 1865 trei legi care priveau direct Biserica:1.Decretul Organic pentru reglementarea schimei monahicești (Legea călugăriei);

2.Decretul Organic pentru înființarea unei autorități sinodale centrale, Regulamentul pentru alegerea membrilor Sinodului general al Bisericii române, regulamentul interior al Sinodului general (Legea sinodală)

3.Legea pentru numirea de mitropoliți și episcopi eparhioți

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut