Ne spunea nouă ava Teodor romanul, zicând că, la treizeci de stadii de la cetatea Romei, este o cetate mică, ce se numeşte Romul. În această cetate mică a fost un episcop foarte înalt în bunătăţi. Însă, odată, a mers oarecine din cetatea Romul la fericitul Agapit, papa Romei şi a pârât pe episcopul lor, zicând că din vase sfinţite mănâncă. Iar papa, auzind, s-a mirat şi a trimis doi clerici de au adus pe episcop legat şi l-au pus în temniţă şi a şezut episcopul trei zile în temniţă. Şi sosind Sfânta Duminică, când se odihnea papa şi se lumina de ziua spre Duminică, a văzut în somn pe un oarecine, care i-a zis Lui: „Întru această Duminică să nu slujeşti tu, nici altul din clerici, nici episcopii cei din cetate, ci episcopul pe care îl ai în temniţă închis, aceluia să-i zici să meargă să slujească.” Iară deşteptându-se papa, nu se dumirea de visul ce visase şi zise întru sine: „Eu am o anume învinuire despre dânsul, apoi unul ca acesta să slujească?” Şi a venit, iarăşi, al doilea glas către dânsul, zicându-i în somn: „Ţi-am spus ţie, episcopul cel din temniţă, acela să slujească.” Tot aşa, şi a treia oară i s-a arătat lui. Însă tot nedumirindu-se papa de aceasta şi deşteptându-se, a trimis la temniţă şi, chemând pe episcop, l-a întrebat pe el, zicând: „Episcope, ce fel este necazul tău?” Iar episcopul nu-i răspundea nimic, fără numai: „Păcătos sunt.” Apoi, după ce alta nimic n-a spus episcopul, atunci i-a zis lui papa: „Astăzi, tu vei sluji.” Şi, iată, stând el înaintea Sfântului altar, după porunca papei, iar papa stând aproape de dânsul şi diaconii stând împrejur şi începând episcopul Sfânta Liturghie, când a rostit el rugăciunea Sfintei Prefaceri, înainte de sfârşitul ei, a început şi a doua oară tot rugăciunea aceea, încă iarăşi şi a treia oară şi a patra oară, zicând aceeaşi rugăciune; şi toţi se minunau pentru acea zăbavă. Şi atunci a zis papa: „Ce este aceasta? Că de patru ori aceeaşi rugăciune zici şi nu sfârşeşti?” Şi a răspuns episcopul: „Iartă-mă stăpâne sfinte, pentru că n-am văzut după obicei venirea Sfântului Duh, şi pentru aceasta nu sfârşesc rugăciunile. Ci, preasfinte stăpâne, pe diaconul ce stă aproape şi ţine rapida, depărtează-l pe el din Sfântul altar că eu nu îndrăznesc să-i zic lui.” Deci, a poruncit fericitul Agapit, de s-a depărtat. Şi a văzut episcopul şi papa venirea Sfântului Duh, acoperind pe papa şi pe episcop, pe toţi diaconii care stăteau înainte şi Sfânta masă, vreme îndelungată. Atunci a văzut Agapit, că mare om este episcopul şi că numai clevetire a fost şi l-a slobozit pe el, cu pace, la episcopia sa. Şi s-a hotărât să nu mai osândească, aşa, dintr-o dată şi degrabă, ci cu multă luare aminte, cu răbdare şi aşteptare.

Ex opere operantis este conceptul (greșit) potrivit căruia valabilitatea Sfintelor Taine depinde de vrednicia morală a slujitorului. Biserica mărturisește și crede însă Sfintele Taine sunt valide în temeiul instituirii lor de către Mântuitorul (direct, sau mediat) şi prin faptul că, Cel ce săvârşeşte Sfintele Taine Hristos este Însuşi, prin preot. Această credință poartă numele de ex opere operato.

Categories: Articole