Cu postirea luminându-ne sufletele, să ne închinăm Crucii celei mântuitoare, pe care Hristos s-a pironit, şi să strigăm către ea: Bucură-te, desfătarea celor ce postesc şi ajutorul cel tare. Bucură-te, pierzătoarea patimilor, protivnica demonilor; bucură-te, lemn fericit.

Pe tine, Cruce, te-a închipuit nouă mai înainte marele Moise întinzându-şi mâinile şi biruind pe: Amalec; pe tine şi noi în umbre și în aer închipuindu-te, întoarcem înapoi şi biruim pe vrăjmaşul începătorul răutăţii, lăudând pe Hristos.

Precum ai mântuit, Dumnezeule, pe Manase care s-a pocăit, mântuieşte-mă şi pe mine, cel ce mă pocăiesc amar cu lacrimi, şi nu mă lepăda pe mine robul Tău, că mi-am depărtat de la Tine sufletul, precum de demult Israel acela, în toate zilele mele vieţuind întru dezmierdare.

Marți seară, 13 martie 2018, în biserica parohială s-a citit Pavecernița Mare. Caracterul ei este cel al unei rugăciuni care cere de la Dumnezeu iertarea păcatelor săvârşite în timpul zilei şi ajutorul Său pentru noaptea ce se apropie. Originea ei stă probabil în rugăciunea ce trebuie să o facă orice creştin în privat înainte de a se culca. Transformându-se dintr-o rugăciune privată într-un oficiu monahal, această rugăciune de la începutul nopţii a asimilat elemente preluate din cele două părţi ale ciclului cotidian, a căror limită o constituie vecernia și miezonoptica. Din Vecernie a preluat tema mulţumirii pentru ziua scursă, iar din Miezonoptică imitarea veghii îngerilor. Sfinţind astfel punctul critic al trecerii de la zi la noapte, Pavecemiţa îngăduie credincioşilor să se adapteze condiţiilor spiritualităţii nocturne. (Makarios Simonopetritul, Triodul explicat)

Categories: Articole