NU TE LĂSA PĂCĂLIT! (IX)

Ca orice minciună, ce se înveșmântează cu un adevăr aparent, spre a înșela pe cei neîntemeiați pe piatra cea tare, foile și broșurile de „evanghelizare” abundă în răstălmăciri și confuzii copilărești. Iată, spre pildă, o altă dovadă a picioarelor de lut pe care se sprijină vestitorii de ocazie:

Minciuna: 10. Dar nu este duminica ziua Domnului? „Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului. ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă..." (Isaia 58.13). „Căci Fiul omului este Domn şi al Şabatului" (Matei 12,8). Răspuns: Biblia vorbeşte despre „ziua Domnului” în Apocalipsa 1,10, aşadar Domnul are cu adevărat o zi specială. Dar nici un verset din Biblie nu declară că duminica este ziua Domnului. În schimb, ea identifică în mod clar Sabatul ca fiind ziua Domnului. Singura zi care a fost binecuvântată de Domnul sau pe care El a sfinţit-o vreodată este Sabatul zilei a şaptea.

Adevărul: Amestecând, precum pruncii, laptele cu hrana tare („pentru că oricine se hrăneşte cu lapte este nepriceput în cuvântul dreptăţii, de vreme ce este prunc. Iar hrana tare este pentru cei desăvârşiţi, care au prin obişnuinţă simţurile învăţate să deosebească binele şi răul.” Evr 5, 13- 14), încălcând orice principiu de bun simț al exegezei biblice corecte față de Cartea lui Dumnezeu și dovedind că textele biblice sunt doar pretexte pentru a-și susține, cu orice chip, învățăturile iudaizante, vestitorii aventiști trec lesne cu vederea peste autentica practică apostolică de a înlocui ziua de odihnă (sâmbăta) cu ziua de sărbătoare (duminica), dovedind vălul orbirii ce stă pe mințile și pe inima lor: „(Noi) având deci o astfel de nădejde, lucrăm cu multă îndrăzneală, și nu ca Moise, care îşi punea un văl pe faţa sa, ca fiii lui Israel să nu privească sfârşitul a ceea ce era trecător. Dar minţile lor s-au învârtoşat, căci până în ziua de azi, la citirea Vechiului Testament, rămâne acelaşi văl, neridicându-se, căci el se desfiinţează prin Hristos; Ci până astăzi, când se citeşte Moise, stă un văl pe inima lor” (2 Cor 3, 12- 15)

Pentru noi, creştinii dreptmăritori, sărbătoarea cea mai mare este ziua Învierii lui Hristos, zi de bucurie, căci Însuşi Domnul a întâmpinat în acea zi pe femeile mironosiţe, zicându-le: Bucuraţi-vă! (Matei 28, 9). Ziua Învierii este ziua în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a eliberat pe noi din robia păcatului (I Petru 2, 24), aşa cum oarecând Dumnezeu a eliberat pe poporul Său ales din robia Egiptului. Ziua Învierii este ziua sfinţită prin Însuşi scump Sângele Său, este ziua încredinţării că am înviat din moartea păcatului şi că vom învia şi din moartea trupească spre viaţa veşnică, dacă vom adormi în credinţă neîndoită în Hristos, căci zice Sfântul Apostol Pavel: Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră, sunteţi încă în păcatele voastre; şi atunci şi cei ce au adormit în Hristos au pierit (I Cor. 15, 17-18). Şi în alt loc: Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră (I Cor. 15, 14).Deci după mărturia marelui Apostol Pavel, creştinul nuvalorează nimic fără încredinţarea deplină că Hristos a înviat a treia zi din morţi, aşa cum El Însuşi spunea mai înainte. Şi dacă Învierea lui Hristos este atât de însemnată pentru orice creştin, nu se cuvine oare să fie mereu în mintea sa şi să o cinstească, serbând-o îmbrăcat în hainele albe ale curăţiei, strălucitoare ca zăpada, ca şi ale îngerilor care au prăvălit piatra de pe mormânt (Matei 28, 3; Marcu 16, 5; Luca 24, 4; Ioan 20, 11-12)? Oare suntem noi mai împietriţi întru nerecunoştinţa decât evreii, care îşi serbau săptămânal amintirea eliberării lor din robia Egiptului? Sau robia păcatului şi a morţii din care ne-a scos Hristos este de mai mică valoare decât robia Egiptului? Duminica - ziua izbăvirii noastre - se mai numeşte în Sfânta Scriptură şi una a sâmbetei sau ziua întâi a săptămânii (Matei 28, 1; Marcu 16, 1; Luca 24, 1; Ioan 20, 1), a treia zi (Matei 16, 21; 17, 23; Marcu 8, 31; 9, 31; 10, 34; Luca 9, 22; 24, 7) sau după opt zile (Ioan 20, 26) sau ziua Domnului (Apoc. 1, 10). În ziua întâi a săptămânii s-a săvârşit la Emaus prima Liturghie după Învierea Domnului, prin «frângerea pâinii» de către Mântuitorul (Luca 24, 30). În seara zilei celei dintâi a săptămânii (Duminica), Mântuitorul S-a arătat ucenicilor Săi, care erau adunaţi, cu uşile încuiate, de frica iudeilor, zicându-le: Pace vouă (Ioan 20, 19-24). Apoi a suflat asupra lor, dându-le puterea de a lega şi a dezlega păcatele oamenilor. Tot în ziua Duminicii, după opt zile, S-a arătat Mântuitorul iarăşi ucenicilor Săi şi lui Toma, pe care l-a încredinţat despre Învierea Sa (Ioan 20, 26). Şi tot Duminica S-a arătat Mântuitorul în Galileea (Marcu 16, 14). Duminica S-a pogorât Sfântul Duh peste Sfinţii Apostoli (Fapte 2, 1-2). În ziua Duminicii, Sfinţii Apostoli săvârşeau «frângerea pâinii», adică Sfânta Liturghie (Fapte 20, 7-12). În ziua Duminicii se făcea, de către apostoli, strângerea de ajutoare pentru sfinţi (I Cor. 16, 1-2), astfel că Duminica, sfinţită prin Învierea Domnului ca zi de slăvire a Sa, devenea şi o sărbătoare a dragostei prin iubirea de fraţi şi ajutorarea lor. Despre ziua Duminicii a zis psalmistul: Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea (Ps. 117, 24).Apocalipsa i s-a descoperit Evanghelistului Ioan tot în ziua Duminicii (Apoc. 1, 10). Frângerea pâinii era făcută în cadrul cultului public în biserică (I Cor. 11, 20-22), ceea ce înseamnă că Apostolii nu mai săvârşeau cultul sâmbăta, ci Duminica. La aşezarea Sfintei Împărtăşanii, Mântuitorul a zis: Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea (Luca 22, 19; I Cor. 11, 24, 26). Fiind deci vorba de o comemorare care se făcea de către apostoli Duminica, se adevereşte o dată mai mult că Duminica, şi nu sâmbăta, este ziua comemorării Domnului.
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...