Menu Home

Pretext pentru teologie maximiană

La ora de Religie, desfășurată la Clasa Pregătitoare, imediat după vacanța de Paști- 2017, Mihai- un copil plin de inteligență și beneficiar al unei educații creștine deprinse în familie- în timpul rememorării evenimentelor pascale- declară foarte hotărât: „noi, oamenii, am devenit muritori din cauză că Adam a mâncat din măr” și de aceea a venit Domnul Iisus Hristos.

Preluând acest „cap de pod” teologic, a fost lesne de argumentat (în termeni accesibili vârstei, punându-se accent pe iubirea lui Dumnezeu către oameni) faptul că „nu păcatul lui Adam, ci însăşi constituţia lumii, aşa cum a ieşit din gândul şi actul creator al lui Dumnezeu, o îndrumă spre Hristos“ (Sf Maxim Mărturisitorul, răsp. 61, Filocalia III), așa cum teologhisește părintele Stăniloae, iar căderea în păcat doar a imprimat Întrupării caracterul de chenoză. Dacă Adam nu ar fi căzut în păcat, Fiului lui Dumnezeu tot S-ar fi întrupat, însă nu mai era necesară crucea şi suferinţele ei. Aceasta este de fapt şi caracteristica iubirii: ea se uită pe sine cu totul, jertfindu-se pentru celălalt, ea este o chenoză voluntară a unei persoane pentru a face să crească cealaltă persoană. Întreaga teologie a Sfântului Maxim poate fi înţeleasă ca un mare imn închinat unităţii tuturor lucrurilor“ realizată prin iubirea creatoare a lui Dumnezeu: unirea omului cu Dumnezeu şi a lui Dumnezeu cu omul, unirea întregii creaţii în om, atunci când acesta îşi împlineşte vocaţia pentru care a fost creat, adică „aceea în care toate lucrurile create să fie înălţate către Dumnezeu, de la care au venit“. (Lars Thunberg, Omul şi cosmosul în viziunea Sfântului Maxim Mărturisitorul).

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut