După bucuria cea din Rai, strămoșul neamului omenesc, făcând păcatul neascultării, a fost izgonit și a ajuns în surghiunul orbirii și mâhnirii, de care pătimim acum. Pentru că, după ce a greșit și afară din Rai a ieșit, n-a mai putut să vadă bucuria patriei aceleia cerești, pe care o vedea mai înainte. Pentru că, în Rai fiind, omul se obișnuiește a auzi cuvintele dumnezeiești și era, acolo, întru așezările fericiților îngeri, cu curăția inimii și cu înălțimea vederii. Iar, după ce a căzut el din rânduielile acelea, s-a depărtat de așezămintele prin care se umplea de lumină. 

  Drept aceea, noi, din trupul lui Adam și întru acest surghiun al orbirii născându-ne, auzim de patria cea cerească și de locuitorii aceleia, adică de îngeri, încă, și de părtașii fericiților îngeri, adică, de duhurile drepților, celor ce s-au săvârșit, auzim. Dar unii, fiind trupești, și neputând să vadă pe cele nevăzute și, pentru neiscusinţa lor, cad în frică și în îndoiala credinței, socotind a fi acelea, ca unele ce se pot vedea cu ochii trupești. Dar, această frică nu era la strămoșul nostru. Că, deși au fost izgoniți din desfătarea Raiului, părinții neamului omenesc își aduceau aminte de ceea ce văzuseră, deși erau lepădați din desfătare. Iar noi nu putem a gândi și a ne aduce aminte de cele auzite, fiindcă nici o vedere adevărată a Raiului nu avem, precum avea strămoșul nostru, din cele ce petrecuse. Pentru că, precum un prunc născut într-o temniță și crescut acolo, nu știe decât numai de întunericul temniței, și, măcar că ar auzi, de la mama sa despre soare, lună și stele, de munți și câmpii, de păsări zburătoare și de cai alergători, nu le crede, că sunt, pentru că nu le-a văzut cu ochiul, așa oamenii, în acest surghiun, al orbirii lor, născându-se și, auzind de cele înalte și nevăzute, nu le cred cu înlesnire că sunt cu adevărat, pentru că văd numai pe cele proaste și văzute, adică, pe acelea întru care s-au născut, iar, de cele de acolo, era rânduit ca, numai singur Ziditorul celor văzute și nevăzute, Unul născut Fiul Tatălui, să vină, spre ajutorul neamului omenesc, și sălăşuind Duhul Lui în inimile noastre și, prin el, vii făcându-ne, să credem în acelea, la a căror înțelegere, încă, n-am ajuns. Deci, câți am luat Duhul și arvuna aceasta, a moștenirii noastre, să nu ne îndoim de viața cea nevăzută, iar cel ce nu este, încă, întărit, întru adeverirea aceasta, dator este să primească în sine, fără îndoială, cuvintele cele despre credință ale bărbaților, celor desăvârșiți, care, adică, de la Sfântul Duh au iscusința în cele nevăzute, și printr-înșii să se întărească. (Sf Grigorie Dialogul)

Categories: Articole