În ziua de vineri a Săptămânii Luminate, numită şi a Izvorului Tămăduirii, se prăznuieşte sfințirea unei biserici zidite în cinstea Maicii Domnului lângă un izvor făcător de minuni, prin puterea cea mai presus de fire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Întru pomenirea acestor minuni, în multe mănăstiri şi biserici de enorie din ţara noastră se face Litie, adică rânduiala mică a sfințirii apei.

Acest ritual a fost oficiat și în biserica parohială, după Rugăciunea amvonului, când creștinii au fost binecuvântați cu apă sfințită din care au luat și la casele lor pentru tămăduire sufletească și trupească.

Un ritual de sfințire a apei menţionat în izvoarele liturgice şi care, de asemenea, avea un rol taumaturgic pronunțat, era sfințirea apei prin înmuierea unor relicve. Cu acest scop, cel mai des se folosea sfânta cruce, dar şi sfintele moaşte păstrate în relicvarii în formă de cruce sau medalion. Ruşii au păstrat această rânduială specială a aghiasmei până la jumătatea secolului al XVII-lea, dar grecii au suprapus de timpuriu ritualul afundării crucii cu slujbele actuale ale aghiasmei.

Deja în contextul acestei suprapuneri, profesorul Foundoulis considera că obiceiul afundării crucifixului în apă provine din rânduiala „aghiasmei mari”, unde aceasta simbolizează intrarea şi ieşirea lui Hristos în Iordan, dar fără să constituie un ritual sfințitor, pentru că apa este deja sfințită prin rugăciunea şi binecuvântarea preotului.

Mai mult decât atât, folosirea crucii la sfințirea apei făcea trimitere nu doar la puterea terapeutică a aghesmei, subliniată foarte clar de textul slujbei, ci şi la puterea de exorcizare a aghesmei, care justifica sfințirea apei la începutul fiecărei luni, cu scopul de a înlătura lucrarea diabolică generată de obiceiurile păgâne, care încă se practicau în popor în prima zi a lunii. (P. Pruteanu)

Categories: Articole