„În același timp nu a răbdat ca templul sau trupul Său să rămână mult timp așa, ci arătându-l mort numai prin pătrunderea morţii în el, l-a înviat îndată, a treia zi, purtând ca trofeu al biruinţei Sale asupra morții nestricăciunea și nepătimirea dobândită în trupul Său. Căci putea să ridice trupul chiar îndată din moarte şi să-l arate vieţuind iarăși. Dar Mântuitorul nu a făcut aceasta, rânduind cu înţelepciune şi acest lucru de mai înainte. Căci ar fi putut zice cineva că El nici nu a murit, sau că moartea nu L-a cuprins deplin, dacă s-ar fi arătat îndată înviat. Sau dacă moartea și învierea s-ar fi petrecut în același moment, ar fi rămas nevăzută însușirea nestricăciunii. De aceea trebuia să se arate trupul mort. Deci a înviat trupul Său numai a treia zi, ca să se arate moartea în trupul Său. Dar nu l-a lăsat mult timp în această stare, ca nu cumva să nu fie crezut că l-a înviat, socotindu-se că în acest timp ar fi ajuns la o stricare deplină, deci că nu mai poartă același trup, ci altul. (Sf. ATANASIE CEL MARE, Tratat despre întruparea Cuvântului și despre arătarea Lui nouă)

Categories: Articole