Menu Home

Am văzut talanți înmulțiți

Marți, 17 mai 2022, în cadrul activității metodice a profesorilor de religie, desfășurată la Liceul Tehnologic din Fundulea, părintele Mihai, un entuziast lucrător cu tinerii în spațiul misionar și pastoral al comunității și al școlii, a oferit, împreună cu ucenicii săi, un moment artistic plin de emoție și bogat în conținut spiritual.
Dăruit cu talanții științei cântului și ai mânuirii armonioase a instrumentelor muzicale, precum și cu disponibilitatea generoasă de a-i înmulți, oferindu-i, în mod gratuit și benevol, spre rodire copiiilor și adolescenților din mediul școlar, părintele Mihai a ajuns la bucuria facerii de ucenici și la o înaltă ștachetă duhovnicească, de puțini atinsă, aceea de a-și vedea rodind ostenelile dragostei, spre lauda Domnului, prin împlinirea cuvintelor  Sfintei Scripturi:

Darurile sunt felurite, dar același Duh.
Și felurite slujiri sunt, dar același Domn.
Și lucrările sunt felurite, dar este același Dumnezeu, care lucrează toate în toți.
Și fiecăruia se dă arătarea Duhului spre folos. (1 Cor 12, 5-7)

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut