Luând lucrarea multor minuni, cu semne înfricoșătoare pe demoni i-ai îngrozit și bolile oamenilor ai alungat, Preaînțelepte Grigorie. Și făcător de minuni ești numit, din fapte luându-ți numele.
Miercuri, 17 noiembrie 2021, în biserica parohială, s-a cântat Canonul Sfântului Grigorie Taumaturgul.
Acesta a trăit în zilele lui Aurelian împăratul (270-275), născut în Neocezareea Pontului, aproape de țara Armeniei, din părinți bogați. Murind tatăl său, când Grigorie avea 14 ani, creșterea lui a rămas în grija mamei sale. Dar el începu să înțeleagă și singur partea cea bună a vieții și, crescând în vârstă, creștea și dreapta credință a lui Hristos într-însul. Mama sa l-a trimis la dascăli de seamă, învățând limba latină și meșteșugul vorbirii frumoase și, curând, se dovedi atât de iscusit, încât se minunau mulți de darurile lui.
În căutarea celor mai vestiți dascăli ai vremii, Sfântul Grigorie și fratele său Atinodor ajunseră și la Alexandria Egiptului, unde, întâlnind pe marele Origen (185-254), se făcură, vreme de trei ani, ucenicii lui, deprinzând de la dânsul învățăturile Sfintei Scripturi. Tot în Alexandria, Sfântul învață cu osârdie meșteșugul doctoricesc și minuna pe toți tinerii din cetate prin viața lui curată și plină de smerenie.
Întorcându-se în cetatea sa, lumea se aștepta să-l vadă primind vreo dregătorie împărătească, mai ales după învățătura căpătată la vestitele școli din Alexandria. Dar Sfântul, care între timp primise Botezul, părăsi toate măririle și, lepădând și averea sa, se retrase într-un loc singuratic, unde viețui în rugăciune și în adâncirea dumnezeieștii înțelepciuni a Sfintelor Scripturi. Deci, fericitul Grigorie, aflând că arhiepiscopul Fedim al Amasiei, la cererea creștinilor și preoților, hotărâse să-l facă episcop al Neocezareei Pontului, socotindu-se nevrednic de asemenea cinste și răspundere, a părăsit locul de liniște și a rătăcit multă vreme, prin pustietăți, pentru a nu fi găsit. În cele din urmă, însă, a fost aflat și, numai după multe rugăminți, s-a învoit a primi să fie părinte și păstor creștinilor din Cezareea Pontului, îndrumându-i pe calea dreptei credințe. Într-o scrisoare a sa, Sfântul Grigorie de Nyssa, care i-a scris viața, mărturisește că atunci când a fost sfințit episcop, fericitul Grigorie al Neocezareei a scris un dreptar de credință cu privire la Sfânta Treime, regula pe care a lăsat-o Bisericii sale și care a ferit multă vreme pe credincioși de rătăcirile eretice. Tot așa, pe vremea prigoanei lui Decius (250-253), cunoscând omenească slăbiciune, Sfântul Grigorie sfătuia pe creștini să fugă și să se ascundă, ca nu cumva, înfricoșându-se de cruzimea chinurilor, să se lepede de credință.
Pentru credința lui puternică și viața curată pe care o ducea, s-a învrednicit de mari daruri duhovnicești și a săvârșit nenumărate minuni, pentru care fapte i s-a dat numele de Taumaturgul, adică făcătorul de minuni. Nu se știe anul în care a murit (270 sau 271), dar se zice că, pe patul de moarte fiind, Sfântul Grigorie a întrebat pe cei de aproape ai săi: „Câți păgâni mai sunt în cetatea Neocezareei?” I s-a răspuns: „Se mai află șaptesprezece necredincioși, care țin la închinarea la idoli, dar cetatea întreaga crede în Hristos”. Atunci, Sfântul a zis: „Slavă lui Dumnezeu, că numai șaptesprezece creștini am aflat când am venit aici episcop, iar acum, când merg către Domnul, atâția necredincioși, rămân, câți credincioși am aflat întâi!” Și, acestea zicând, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Categories: Articole