Menu Home

Despre preoția împărătească a tuturor creștinilor

„Iar voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiți în lume bunătățile Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată” (I Petru 2, 9)

Protestanții susțin că aceste cuvinte îndreptățesc credința lor că toți creștinii sunt preoți. Potrivit învățăturii autentice a Bisericii noi învățăm însă că și în Vechiul Testament întregul Israel se numește: „preoție împărătească”, „neam sfânt” (Ies. 19, 6), fără ca prin aceasta poporul Israel să se fi socotit că face parte în întregime din clasa preoțească. Regele Ozia, care a vrut să tămâieze, s-a umplut de lepră (II Paral. 26, 16-21), iar Core, Datan și Aviron, care au vrut să fie preoți prin forță, au fost înghițiți de vii (Numeri 16). În cuvintele Sf. Apostol Petru e vorba de preoție duhovnicească, obștească, al cărui altar e inima fiecărui creștin (I Cor. 3, 16-17). Iar jertfele duhovnicești sunt mila, duhul umilit, inima înfrântă și smerită (Ps. 50, 18). E vorba deci de o preoție în înțeles figurat. Prin puterea harului primit, în Taina Botezului, a Mirungerii și Sfintei Euharistii, creștinii au o stare aleasă, sfântă, împărătească față de necreștini, de aceea ei au dreptul să boteze pe pruncii în primejdie de a muri nebotezați. Dar aceasta nu este totuna cu preoția așezată de Mântuitorul prin Sf. Apostoli și ajunsă la noi prin succesiune apostolică.

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut