Menu Home

În veci pomenirea. Rugăciune pentru cei ce așteaptă învierea

În ajunul Rusaliilor întreaga Biserică luptătoare se roagă și mijlocește pentru toți creștinii ortodocși adormiți. Din toate timpurile, din toate locurile și din orice neam.

Prorocul Iezechiel se îndoise odinioară de învierea celor morți, însă Dumnezeu i-a arătat într-o vedenie cum au început oasele a foșni, „…iată s-a făcut un vuiet și o mișcare și oasele au început să se apropie, fiecare os la încheietura sa… Și crescuse carne și pielea le acoperea pe deasupra, iar duh nu era în ele… și a intrat în ei duhul și au înviat, și mulțime multă foarte de oameni s-au ridicat pe picioarele lor” (Iezechiel 37, 7-10). Așa a convins Dumnezeu pe proorocul despre înviere, prin arătare duhovnicească, iar el a însemnat această arătare, pentru ca un adevăr așa de însemnat să fie cunoscut și urmașilor.

Iar Isaia strigă cu dreptate: „Morții Tăi vor trăi și trupurile lor vor învia!… Căci rouă Ta este rouă de lumină și din sânul pământului umbrele vor învia” (Isaia 26, 19). Precum ierburile pământești udate de rouă încolțesc și înviază, așa și oasele credincioșilor vor învia, prin rouă cea duhovnicească a lui Dumnezeu.

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut