Duminică, 8 noiembrie 2023, sinaxarul Bisericii menționează cazurile îndreptării a două femei desfrânate, originare din Asia Mică și din Egipt, asupra cărora, lucrând prin intermediul a doi bărbați sfinți, un episcop și un sihastru, Dumnezeu a exemplificat știuta Sa îndurare și iubire de oameni, „căci El nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu”.

SFÂNTA PELAGHIA a fost o mare păcătoasă care s-a pocăit

Frumuseţea trupului ai îndreptat-o la vrednicia cea dintâi, lăudată Pelaghia. Nu cu flori şi cu vopsele, ci cu frumuseţile bunătăţilor te-ai împodobit şi te-ai făcut după asemănarea Ziditorului; roagă-te neîncetat pentru toţi cei ce săvârşesc cu credinţă pomenirea ta cea pururea cinstită.

Ea s-a născut la Antiohia, din părinți păgâni și a fost dăruită de Dumnezeu cu ne mai văzută frumusețe trupească. Pelaghia și-a folosit marea frumusețe spre a ei pierzanie și a celor căzuți în mrejele ei. Din desfrânările ei ea se făcuse putred de bogată. Pe atunci se numea Margareta și, mai înainte de a cunoaște dreapta credință a creștinilor, ducea o viață de plăcere și desfrânare, până într-o zi când, Dumnezeu, atingându-i cugetul, o făcu să-și schimbe viața, să se întoarcă la El. Adunând patriarhul Antiohiei, în cetatea sa, un sobor de mai mulți episcopi, unul din ei, Sfântul Non, a fost rugat să spună poporului cuvântul lui Dumnezeu. Pe când propovăduia el în fața bisericii, iată că se oprește la ușa bisericii vestita comediană Margareta, înconjurată de un alai întreg de tineri și de tinere, îmbrăcați în veșminte scumpe și purtând brățări de aur. Și ea era atât de frumoasă, încât oamenii nu se puteau sătura privind-o. Și, oprindu-se printre credincioși, alaiul ei umplea văzduhul de bună mireasmă și de arome. Și episcopii, și-au întors ochii de la ea, ca de la un mare păcat. Singur, episcopul Non a privit-o îndelung și a grăit: „Dumnezeu, în bunătatea Sa nemărginită, se va milostivi și de această femeie, lucrul mâinilor Sale.” Iar Margareta s-a oprit deodată, ascultând cuvântul sfântului episcop. Și, îndreptându-se către cei credincioși, episcopul Non a zis: „Luați aminte la femeia aceasta, de la care eu multă învățătură am aflat. Socotiți câte ceasuri a zăbovit în camera ei, spălându-se în îmbrăcându-se cu ales veșmânt și împodobindu-se la oglindă cu multă grijă, numai ca să se arate mai frumoasă decât celelalte femei, în fața oamenilor. Iar noi, care dorim din toată inima să fim bineplăcuți lui Dumnezeu, ne lenevim și nu ne silim să împodobim păcătosul nostru suflet, nu ne sârguim să-l spălăm cu lacrimile pocăinței, nici să-l împodobim cu mărgăritarele faptelor bune, ca să se înfățișeze cu veșmânt cuviincios în fața lui Dumnezeu”.

Și s-a cutremurat Margareta de cuvântul episcopului și cu ochii plini de lacrimi și-a schimbat viața și-l rugă pe bătrânul Non să-i arate calea mântuirii. Deci, învățând-o cele de trebuință, iar ea pocăindu-se cu adevărat, a primit harul Sfântului Botez și s-a numit Pelaghia. Dar Pelaghia a râvnit mai mult decât Sfântul Botez. Prea conștientă fiind de noianul adânc al păcatelor ei, împunsă de boldul conștiinței, ea a voit să se nevoiască până la moarte cât mai aspru. Ea a împărțit imediat toate imensele ei averi cele câștigate din desfrâu săracilor și a plecat în taină la Ierusalim, sub numele de monahul Pelaghie. Acolo ea s-a închis într-o peșteră de la Muntele Măslinilor și s-a închinat cu totul celor mai aspre postiri, rugăciuni și privegheri de toată vremea. După trei ani a cercetat-o Iacov, diaconul Sfințitului Nonnus și a aflat-o încă vie. Dar când a revenit după trei zile, a aflat-o pe ea moartă și i-a îngropat trupul ei cu cinste. Sfânta Pelaghia s-a săvârșit către Domnul cam pe la anul 461. Astfel, cumplita desfrânată de mai înainte i-a plăcut mai după aceea lui Dumnezeu cu asprimea pocăinței celei cu lacrimi, a fost iertată de noianul păcatelor ei și s-a sfințit. Iar Domnul a socotit vrednic sufletul ei cel curățit de Împărăția Cerurilor.

SFÂNTA TAISIA a fost o mare păcătoasă care s-a pocăit

Trupul tău cu posturi topindu-ţi, cu rugăciuni neadormite pe Ziditorul ai rugat, ca să iei iertare desăvârşită pentru faptele tale; şi ai şi luat cu adevărat Cuvioasă, alergând pe calea pocăinţei.

Ea a fost de neam egiptean. Ca și Pelaghia mai sus pomenită astăzi, și Taisia și-a petrecut parte a tinereții ei în mari desfrânări.
Dar aceasta i s-a întâmplat Taisiei din pricina mamei ei, care a făcut din fiica ei de mică locaș al diavolilor. În milostivirea Lui însă Domnul, Care nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu, a aflat cale, în minunata Lui purtare de grijă, pentru întoarcerea și mântuirea Taisiei.
Unul dintre ucenicii Sfântului Antonie cel Mare, anume Avva Pafnutie Sindonitul, a auzit de viața cea prea păcătoasă a Taisiei, și de mulțimea bărbaților care merg la gheenă din pricina ei. El și-a pus în inimă să o mântuiască, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Luând haine lumești, Sfântul Pafnutie a luat un ban greu de aur și a intrat în cetate. Taisia, gândind că acest bărbat îi dă aurul pentru desfrânare, l-a poftit în cămara ei. Atunci Avva Pafnutie și-a deschis sfânta lui gură și a dat pe față toate păcatele și ticăloșia Taisiei, cerându-i să-i pară rău și să se pocăiască.
Atunci s-au trezit și conștiința și inima Taisiei, și ea a plâns, pocăindu-se cu amar. Ea a împărțit îndată toate multele și necuratele ei averi muritorilor de foame, și a intrat în mânăstirea de fecioare la care a dus-o Avva Pafnutie, rămânând acolo timp de trei ani, închisă singură într-o chilie.
Acolo ea a trăit numai cu pâine și cu apă. Sfântul Pafnutie a venit și a cercetat-o cu puțin înainte de moartea ei, scoțând-o afară din acea chilie, chiar nevrând ea să iasă.
Ea îndată s-a îmbolnăvit, și după ce a bolit puține săptămâni și-a dat sufletul ei cel curățit în Mâinile lui Dumnezeu.
Sfântul Pavel cel Simplu, un alt ucenic al Sfântului Antonie cel Mare, a văzut în duh minunatul locaș pregătit de Domnul Taisiei celei pocăite, în ceruri. Sufletul sfințit al acestei femei s-a înălțat la Domnul la anul 340.

Categories: Articole