„Cât de frumos ni se înfăţişează ţarinile bogate (Facerea 27, 27)! Ce miros, ce plăcere, ce bucurie pentru plugari! Cum ar trebui să ne exprimăm mai cuviincios acest sentiment dacă ne-am folosi doar de limba noastră de toate zilele? Or, noi avem mărturiile Scripturii, în care găsim comparat farmecul ţarinilor cu belşugul binecuvântării şi al harului sfinţilor. Aşa vorbeşte de pildă Isaac: Iată, fiul meu ca mirosul unei țarini pline! Cum să descriem parfumul albăstriu al viorelei, albul strălucitor al crinului, roșul aprins al trandafirului ori livezile strălucind ca pictate acum în auriu, acum în toate culorile, acum în galben deschis, la care nu ştii ce să admiri mai mult: frumusețea florilor sau mirosul lor parfumat? Nu ţi se mai satură ochii de astfel de privelişti; în lung şi în lat se răspândeşte un miros plăcut, al cărui farmec ne surprinde pe toți. De aceea, pe bună dreptate spune psalmistul: frumusețea ţarinii cu Mine este (Psalmii 49, 12). Desigur că e cu El, fiindcă EI însuși a creat-o. Căci care alt meşter ar fi fost în stare să pună atâta farmec până şi în cea din urmă dintre plante? Priviţi crinii câmpului (Matei 6, 28). Câtă candoare nu se desprinde din albul florilor lor! Chiar și frunzele parcă formează un fel de cortegiu, înălțându-se de la cele mai de jos până la cele de deasupra, formând un fel de potir, încât interiorul lui luceşte sclipind ca aurul, dar care totuși nu încarcă în chip neplăcut nici suita lui tot atât de împodobită. Dacă s-ar încumeta cineva să rupă această floare şi să-i desfacă petalele, unde s-ar putea găsi o mână atât de îndemânatică încât s-o poată reface la loc? În acest înţeles, Dumnezeu i-a adus o mărturie atât de minunată declarând: Nici Solomon în toată mărirea lui nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia (Matei 6, 29). Potrivit acestei judecăţi, chiar şi cel mai bogat și cel mai înțelept rege e întrecut de aceste flori”. (Sf. Ambrozie) 

Categories: Articole