Menu Home

Proiectul catehetic „Dumnezeului nostru plăcută îi e cântarea” a ajuns la final

Marți, 29 noiembrie 2022, s-a încheiat microproiectul catehetic desfășurat în parteneriat cu școala primară din localitate, în care sub generoasele coordonate ale activităților propuse în anul curent, Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului, tinerilor învățăcei li s-a propus, în cadrul proiectului catehetic „Dumnezeului nostru plăcută îi e cântarea”, să afle informații despre viața și credința principalilor sfinți pomeniți în anotimpul toamna, să audieze și să încerce să le cânte troparul ce condensează întreaga lor trăire evanghelică, să privească icoana praznicală și să coloreze la rândul lor mici iconițe, respectând erminia.

Astfel, în cadrul mai multor întâlniri găzduite de biserică sau de școală, cu participarea entuziastă a doamnelor învățătoate, s-au propus activități în cinstea Maicii Domnului (Acoperământul și Intrarea în Biserică), a Sfintei Parascheva, a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, a Sfinților Arhangheli, a Sfântului Apostol Andrei.

Premierea copiilor participanți va avea loc la prăznuirea liturgică a Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României.

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut