Deși din întreaga Sfântă Scriptură emană harul lui Dumnezeu, totuși, mai clar se vede aceasta în dulcea carte a Psalmilor. Într-adevăr, Moise însuși, care ne-a relatat într-un stil liniștit faptele înaintașilor, când, printr-o minune extraordinară, a făcut să treacă poporul părinților prin Marea Roșie și când l-a văzut pe regele faraon înnecându-se cu armatele sale, s-a simțit inspirat (pentru că săvârșise ceea ce depășea puterile sale ome­nești) și i-a înălțat Domnului un imn triumfal. Și Maria, luând timpanul, le îndemna pe însoțitoarele sale, zicând: Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preaslăvit! Pe cal și pe călăreț în mare i-a aruncat! (Ieș. 15,21).
Istoria învață, legea instruiește, profeția prezice, corec­ția pedepsește, conduita bună convinge: cartea Psalmi­lor este ca o sinteză a tuturor acestor lucruri și ca un medicament al mântuirii umane. Cine citește psalmii găsește un remediu special cu care să-și trateze rănile patimilor sale. Cine vrea să lupte e suficient să privească în psalmi pentru a descoperi, ca într-o sală deschisă tuturor sufletelor și ca pe un stadion destinat exercitării virtuților, diferite feluri de lupte care ne așteaptă și va putea să și-o aleagă dintre acestea pe cea pe care o consideră mai potrivită pentru el și prin care va putea ajunge mai ușor la cucerirea premiului.
Dacă unuia îi place să reparcurgă și să imite faptele înaintașilor, va găsi toată istoria părinților adunată într-un singur psalm, pentru a păstra această comoară în memo­ria sa grație rezumatului oferit de această lectură. Dacă altcineva vrea să cunoască puterea legii, care constă în legătura iubirii (căci cine îl iubește pe aproa­pele a împlinit legea, Rom 13,10), să citească în psalmi cu ce sentiment de iubire unul singur s-a expus la pericole deosebit de mari pentru a respinge necinstea unui întreg popor, și în aceasta va recunoaște că gloria iubirii nu este inferioară triumfului vitejiei.
Ce să spun despre virtutea profeției? Ceea ce au vestit alții în mod confuz, se pare că numai lui David i s-a promis cu claritate și în mod deschis că Domnul Iisus se va naște din neamul său, așa cum i-a spus Domnul: Din rodul pântecelui tău voi pune pe scaunul tău (Ps 131,11). Astfel, în psalmi îl vedem pe Iisus nu numai ca Cel care se naște pentru noi, ci și ca Cel care îndură în trupul Său pătimirea mântuitoare, care adoarme în moarte, învie, se înalță la cer și șade la dreapta Tatălui. Ceea ce nimeni dintre oameni nu avusese curajul să spună, acest profet este singurul care a vestit-o aici, iar apoi Domnul Însuși a predicat-o în Evanghelie. (Sf. Ambrozie)

Categories: Articole