Joi, 24 noiembrie 2022, a avut loc ultima Conferință pastoral-misionară din acest an, care a avut ca temă „2022 – Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț în Patriarhia Română”.

Rugăciunea din Sfintele Evanghelii este în primul rând rugăciunea Domnului Iisus. Instituțiile Vechiului Testament, Templul și sinagoga continuă să constituie cadrul cultului și al rugăciunii Domnului și a ucenicilor Săi. În rugăciunea Sa personală, Iisus, deși rămâne fidel Vechiului Testament, totuși depășește limitele Legii, ale practicii și ale pietății iudaice. El desăvârșește cultul adus lui Dumnezeu conform cu prevederile Vechiului Testament. Domnul face ruptura cu trecutul, anunțând venirea unei ere noi, cu un cult nou, superior (In, 2,17-22 și 4,21-24). În ceea ce privește rugăciunea personală a Domnului Iisus, Sfintele Evanghelii amintesc de ea de 15 ori, păstrându-ne textul a șase rugăciuni. Dintre acestea, Evangheliile sinoptice ne redau trei rugăciuni: Mărturisirea lui Iisus; rugăciunea din Ghetsimani și rugăciunea de pe Cruce. Sfântul Evanghelist Ioan redă textul altor trei rugăciuni ale lui Iisus: la mormântul lui Lazăr; rugăciunea pentru slăvire. Domnul Iisus rezumă întreaga Sa viață de rugăciune în rugăciunea arhierească. Iar cea mai importantă rugăciune a Sa este aceea către Tatăl, pe cruce fiind răstignit, arată atât bunătatea Sa iertătoare cât și generozitatea de a le găsi o scuză pentru mârșăvia lor „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 24) . De asemenea, minunile lui Iisus presupun rugăciunea Sa împlinită de Dumnezeu. Aproape totdeauna această rugăciune este subînțeleasă (In. 9,31), putându-se conchide astfel că toată viața lui Iisus pe pământ a fost o rugăciune.
Tradiția evanghelică nu ne-a păstrat însă numai amintirea rugăciunii lui Iisus, dar și învățătura Sa despre rugăciune. În parabolele de la Sfântul Luca se cere ca rugăciunea ucenicilor să fie intensă ca a prietenului inoportun (Lc. 11,5-8) și a văduvei la judecătorul nedrept (Lc. 18,1-3) și să fie umilă ca a vameșului (Lc. 18,10-14). De asemenea, se cere ca rugăciunea să fie însoțită de iertare (Mc. 11,25; Mt. 6,15) și de împlinirea voinței lui Dumnezeu (Mt. 7,21). Învățătura Domnului Iisus asupra rugăciunii culminează în rugăciunea Tatăl nostru, pe care a dat-o drept model de rugăciune ucenicilor Săi, precum și celor ce vor crede în El. Din punct de vedere teologic, rugăciunea Noului Testament are aceleași baze și principii ca aceea a Vechiului Testament. Înnoirile decurg din faptul că Dumnezeu a venit să se manifeste în lume în persoana lui Iisus Hristos. Însă și această manifestare nu este ceva străin Vechiului Testament, deoarece face parte din planul revelat de Dumnezeu patriarhilor, așadar aceasta este o împlinire a planului lui Dumnezeu și, în general, a religiei iudaice revelate. Vechiul Testament continuă să fie, pentru Noul Testament, Scriptura Sfântă.
Rugăciunea Noului Testament se adresează Tatălui, ceea ce este în acord cu Vechiul Testament. Însă în Vechiul Testament cuvântul „Tată” adresat lui Dumnezeu corespunde aceluia de Domnul al poporului, subliniind relația specială care unește pe poporul Israel cu Dumnezeu. Iisus învață pe ucenicii Săi să se adreseze lui Dumnezeu cu cuvintele „Tatăl nostru” datorită filiației lui Iisus față de Tatăl, ucenicii și apoi întreaga omenire dobândește spiritul de dependență filială față de Dumnezeu (Rom. 15,6; II Cor. 1,3 ș.u.). Iisus fiind Mesia cel așteptat și realizatorul planului mântuitor, este calea prin care se merge la Tatăl (In. 14,6), întemeietorul Noului Testament (Evr. 8,6), mediatorul și avocatul rugăciunilor de cerere către Tatăl (In. 14, 13-14 și 16, 23-24,26; Rom. 8,34). De aceea orice rugăciune trebuie să treacă prin Iisus spre a-și primi eficacitatea de la El (Efes. 5,20; Col. 3,17), să fie făcută „în numele Său” (In. 14,13, 15-16) și „prin El” (Rom. 1,8 și 7,25). De aceea se poate spune că originea tuturor noutăților rugăciunii Tatăl nostru decurge de la Iisus. Un alt element teologic al rugăciunii Tatăl nostru este Sfântul Duh. Rugăciunea este inspirată de Sfântul Duh, care face ca cei care-l primesc să aibă conștiința filiației lor față de Dumnezeu și s-o exprime în rugăciune (Rom. 8,15; Gal. 4,6) și astfel rugăciunea lor să se afle „în Duh” (Iuda 20). De asemenea, Sfântul Duh inspiră și conținutul rugăciunilor noastre, sugerând ce trebuie să cerem și intervine pentru noi ca să fim mântuiți (Rom. 8,26). Astfel rugăciunea este o lucrare divino-umană. Orice rugăciune merge la Tatăl prin Fiul în Duh. În acest fel rugăciunea Noului Testament se găsește complet reînnoită și ia o dimensiune trinitară (Mt. 28,19).

Categories: Articole