Să menținem mereu vie dorința vieții fericite care ne vine de la Domnul Dumnezeu și să nu încetăm nicio­dată să ne rugăm. Dar, în acest scop, este necesar să stabilim anumite timpuri fixe pentru a ne reaminti datoria rugăciunii, abătând-o de la alte ocupații sau treburi, care, într-un fel, răcesc dorința noastră, și, stimulându-ne prin cuvintele rugăciunii, să ne concentrăm la ceea ce dorim. Făcând astfel, vom evita ca dorința, care tinde să se ofilească, să se răcească de tot sau să se stingă din cauza lipsei unui stimulent frecvent.
Recomandarea Apostolului: „Ci întru toate, prin închinăciune și prin rugă cu mulțumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. (Fil 4,6), nu trebuie să se înțeleagă în sensul că trebuie să le aducem la cunoștința lui Dumnezeu. El le cunoștea deja mai îna­inte ca ele să fie formulate. Ele trebuie să devină mai vii, mai degrabă, în conștiința noastră. Apoi, ele trebuie să conteze pe o atitudine formată dintr-o așteptare încrezătoare înaintea lui Dumnezeu, mai mult decât să râvnească manifestarea publicitară înaintea oamenilor.
Așa stând lucrurile, desigur că nu este rău sau inutil să ne rugăm îndelung, atunci când suntem liberi, adică atunci când nu suntem împiedicați de datoria ocupațiilor bune sau necesare. Însă, și în acest caz, așa cum am spus, trebuie să ne rugăm cu acea dorință de a ne ruga mereu. Rugăciunea îndelungă nu este, așa cum crede cineva, același lucru cu rugăciunea cu multe cuvinte. Una este un discurs lung și alta o stare de suflet pre­lun­gită. Să luăm aminte la ceea ce este scris chiar despre Domnul care petrecea nopțile în rugăciune, și care, în grădină, S-a rugat înde­lung. În aceasta, ce altceva voia El dacă nu să ne dea exemplu, El, care, în timp, este mijlocitor apropiat, iar în veșnicie, este, împreună cu Tatăl, Cel care ne ascultă?
Știm că pustnicii din Egipt fac rugăciuni frecvente, dar toate foarte scurte. Ele sunt ca niște mesaje rapide care pleacă spre destinație, spre Dumnezeu. Astfel, atenția duhului, atât de necesară celui care se roagă, rămâne mereu trează și entuziastă și nu ațipește din cauza duratei prea îndelungate a rugăciunii. Prin aceas­ta, ei ne arată suficient de clar că nu trebuie să vrem să insistăm într-un efort prelungit de concentrare, atunci când se vede că nu poate să dureze peste un anumit timp, și, pe de altă parte, nu trebuie să întrerupem cu ușurință sau în mod brusc rugăciunea, atunci când se vede că pre­zența atentă a minții poate să continue.
Așadar, departe de rugăciune orice vorbărie multă, dar să nu se neglijeze implorarea insistentă dacă se men­­ține fervoarea și atenția. Folosirea multor cuvinte în rugăciune echivalează cu tratarea unui lucru necesar cu cuvinte superflue. Rugăciunea constă în a bate la ușa lui Dumnezeu și a-L invoca prin ardoarea insistentă și evlavioasă a inimii. Îndatorirea rugăciunii se îndeplinește mai bine prin gemete decât prin cuvinte, mai mult prin lacrimi decât prin cuvântări. Dumnezeu pune înaintea Sa lacrimile noastre (Ps 55,9) și suspinul nostru nu-i rămâne ascuns  (Ps 37,10) Lui, care a creat toate prin Cuvântul Său și nu caută cuvintele oamenilor. (Fer Augustin)

Categories: Articole