Menu Home

Sfântul Ștefan, bărbat sfânt al începuturilor Bisericii


Sfântul Ştefan este amintit în Faptele Apostolilor ca unul care se evidenţia printre ceilalți primi diaconi ai Bisericii, sub aspectul credinţei, al harului, al puterii spirituale, şi a înţelepciunii pe care le poseda.
În scurt timp a ajuns să aibă ciocniri cu cei din sinagoga elenistică, şi a fost adus înaintea Sinedriului, fiind acuzat de hulă și condamnat la ucidere cu pietre. El şi-a primit moartea plin de curaj, la fel ca şi Stăpânul său, pe baza acuzaţiilor martorilor mincinoşi că ar căuta să distrugă Templul şi Legea (Matei 26:59-61). S-a rugat, la fel ca şi Iisus (Luca 23:34) pentru iertarea asupritorilor săi şi şi-a încredinţat duhul în mâna lui Hristos (Luca 23:46).
Urmările morţii lui Ştefan au fost uimitoare. Persecuţia care a urmat a adus la o predicare a Evangheliei pe un câmp mai larg decât înainte. Moartea lui Ştefan a fost de asemenea, fără îndoială un element în convertirea lui Saul din Tars. Dar mai presus de toate, cuvântarea lui Ştefan a marcat începutul unei revoluţii teologice în Biserica primară, în timp ce principiile misiunii universale au fost afirmate cu claritate pentru prima dată. (Dicționar Biblic)

În cinstea acestui mare sfânt și prim martir, s-a slujit Sfânta Liturghie în biserica parohială.

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut