Copilul râde:
„Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!”
Tânărul cântă:
„Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!”
Bătrânul tace:
„Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!”

(Lucian Blaga)

          Asemeni poeziei lui Blaga, sunteți un bărbat binecuvântat, ce a parcurs, de nenumărate ori cu fruntea laureată, calea întortocheată a destinului pământesc prin joc, iubire, înțelepciune.

          Râzând, sau cântând sau tăcând.

         Însă, deși poetul era fiu de preot, nu a putut întrezări ceea ce dumneavoastră, alt  fiu de preot, știți în mod consistent și așteptați prin credință, anume o nouă dimensiune a vieții, cea în care jocul, iubirea și înțelepciunea, icoane ale hronicului și cântului vârstelor fiecărui om, își pierd caracterul aparent incompatibil, și devin, în proiecția veșniciei, concomitente și integrale manifestări ale unui singur aspect definitoriu al viețuirii fericite. În cer. Cu Domnul.

        Existenţa noastră, aici, pe pământ, este timpul iniţierii la viaţă: este o viaţă, dar care duce înainte spre o viaţă mai deplină, o viaţă care numai în Dumnezeu îşi află împlinirea.

        Iar bătrâneţea aduce dorința tot mai vie de a depăși limitările pe care vârsta înaintată le presupune. De a se desface de îngreunările aduse în timp și a dori o viața mai deplină în afara timpului.

        Prin această dorință, vârsta înaintată este credibilă, căci invită să ne bucurăm de scurgerea timpului: care nu este o ameninţare, este o promisiune către lumea lui Dumnezeu, care este un spaţiu infinit, asupra căruia trecerea timpului nu mai are nicio însemnătate.

        Bătrânețea este așadar o promisiune, o mărturie și o așteptare.

        Anume că ceea ce este mai bun încă așteptăm să vină.

        Ce este jocul în veșnicie?

Bucuria neîncetată către care îndeamnă „locul cu verdeață”.

        Ce este iubirea nesfârșită?

Cântul veșnic în care sentimentul este purificat de „durere, întristare și suspin”.

         Ce este înțelepciunea nemuritoare?

Roadă nelimitată a tăcutelor eforturi de a câștiga premiul ostenelilor, „locul de odihnă”.

          Suntem foarte onorați de a avea ca rudenie în trup și ghid spiritual un astfel de bărbat binecuvântat, ale cărui așteptări, după ce a parcurs de nenumărate ori cu fruntea laureată calea întortocheată a destinului pământesc, sunt să râdă și să cânte și să tacă, dorind a continua ceea ce întotdeauna a făcut din suflet.

        Jocul, iubirea, înțelepciunea.

        La mulți ani!

Scrisoarea de felicitare la 85 de ani de viață este adresată profesorului Vasile CONSTANTIN (Mao), Antrenor emerit, fiu al satului Plevna, unchi al preotului paroh.

S-a născut la 7 octombrie 1937 în satul Plevna, judeţul Călăraşi, în familia preotului Mihail Constantin.

Debutează în rugby în 1957 la echipa “Constructorul” Bucureşti, unde câştigă un titlu naţional la juniori şi o Cupă a României.

La terminarea Facultății a ajuns la Băile Herculane, ca profesor de educație fizică medicală, apoi a trecut ca antrenor pe la Electroputere Craiova – divizia B, Viitorul București, CS Școlarul București, Rapid București, la grupele de juniori.

Recunoscut ca un foarte bun antrenor pentru juniori îşi începe această profesiune în 1964, când până în 1968, îl aflăm la conducerea echipei Clubul Sportiv Şcolar din Bucureşti, cu care a cucerit două titluri naționale și un loc doi la juniori.

Din 1969 până în 1976 este antrenor la Rapid Bucureşti, unde obţine un titlu naţional de juniori (1971).

Între 1976 şi 1990 este antrenor la C.S.Ş. “Locomotiva Bucureşti”, echipă înfiinţată de el, câştigând 12 titluri de campion – dintre care 8 consecutiv.

La jumătatea anilor ’80, Mao a mutat Locomotiva de la Liceul Industrial 11 la Industrial 10, în prezent Aurel Vlaicu, situat între Calea Griviţei şi B-dul 1 Mai, actual Ion Mihalache. În 1990, Mao şi-a părăsit creaţia, clubul Locomotiva, pentru conducerea FR Rugby, unde a lucrat ca antrenor federal până în 1992, câştigând trei titluri de vicecampion european.

Au urmat apoi 15 ani petrecuţi în Portugalia la Academica de Coimbra.  A fost profesor la Universitatea din Coimbra la Catedra de Rugby şi antrenor la echipa de juniori a oraşului Coimbra (Portugalia).

Este autorul mai multor volume, dintre care menționăm: “Rugby pentru copii şi juniori” (1985); “Exercițiile fizice în tratamentul reumatismului articular” (1989); “Rugby – specializarea posturilor” (2002); “Rugby – tehnica și tactica” (2004); „Bucurii și tristeți în rugbyul românesc” (2008). (https://expressdecalarasi.ro/personalitatea-lunii-octombrie-vasile-constantin-mao-sportiv/)

Categories: Articole